Antena 3 CNN Actualitate Sute de oameni din Bucureşti şi Ilfov au avut nevoie de ambulanţe în noaptea de Înviere

Sute de oameni din Bucureşti şi Ilfov au avut nevoie de ambulanţe în noaptea de Înviere

1 minut de citit Publicat la 12:45 01 Mai 2016 Modificat la 12:45 01 Mai 2016
spital.jpg

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a înregistrat 440 de cazuri de persoane care au avut nevoie de ambulanţă în noaptea de Înviere, dintre care 280 au fost probleme foarte grave şi grave, a declarat duminică, pentru AGERPRES, doctorul Alis Grasu, manager general al SABIF. 

"Au fost 440 de persoane care au avut nevoie de ambulanţă, din Bucureşti şi Ilfov, dintre care 280 au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben, adică au fost probleme foarte grave şi grave. Au fost 53 de persoane cărora li s-a făcut rău în locuri publice, 9 accidente auto, o naştere, 23 de persoane cu probleme psihice, din care 5 au prezentat tentativă de suicid, din fericire nefinalizată", a spus Alis Grasu. 

Potrivit acesteia, noaptea trecută au lucrat 73 de ambulanţe, dintre care 56 au fost de urgenţă de tip C şi de tip B. 

"Astăzi se lucrează cu 94 de maşini, 56 ambulanţe de tip C şi B, 14 ambulanţe de consultaţii cu medic, consultaţii la domiciliu şi restul maşini de transport", a mai spus Alis Grasu. 

Aceasta a precizat că a fost suplimentat efectivul operativ al SABIF pentru noaptea de Înviere şi pentru ziua de Paşte cu câte cinci echipaje. 

"S-au sistat concediile de odihnă şi recuperările din data de 30 aprilie până pe data de 3 mai", a adăugat Alis Grasu, menţionând că a fost de gardă în noaptea de Înviere. 

×
Etichete: urgente ambulanta
x close