Antena 3 CNN Actualitate Comitetul Național pentru Situații de Urgențe a fost convocat la Guvern. Cele mai recente informații ale autorităților

Comitetul Național pentru Situații de Urgențe a fost convocat la Guvern. Cele mai recente informații ale autorităților

1 minut de citit Publicat la 07:46 31 Oct 2015 Modificat la 07:46 31 Oct 2015
banicioiu.jpg
Foto: gov.ro
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a explicat, în cadrul unei declarații de presă susținută de la Guvern, că situația este sub control, în acest moment. Bilanțul oficial al victimelor, în acestă dimineață, este de 27 de morți, 184 de răniți, din care 164 au rămas în spitale.
 
Iată declarația ministrului Bănicioiu:
 
"A fost ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgențe, s-au prezentat toate măsurile luate în cursul nopții. Statul român a arătat că funcționează optim, de la ambulanță până la IGSU și cadrele din Poliție. 
 
Referitor la partea din spitale, toate au acționat rapid, într-adevăr au fost chemați medici și asistente de acasă, o parte chiar au venit voluntar. Au fost luate măsuri de transfer de echipament medical iar, în momentul de față, putem spune că situația este stabilizată. 
 
Răniții au fost transportați la spitalele Floreasca, Universitar, Spitalul de Arși, Colțea, Militar, Sf. Ioan. Bagdasar, Elias, SRI și spitalul MAI. 
 
Vreau să mulțumesc colegilor pentru implicare, solidaritate și profesionalism. Și în acest moment, domnii Oprea și DUșa au rămas la comanda Comitetului Național.
 
Pentru partea de asigurare a plasmei și sângelui necesar, s-au făcut toate eforturile, nu au existat probleme, totul este asigurat și în acest moment. Solidaritatea bucureștenilor a fost extraordinară și am apreciat. 
 
Foarte mulți oameni au venit încă de azi-noapte, de la ora 01:30. Vreau să fac un apel să nu creăm o aglomerație și să dozăm efortul și pentru zilele următoare. Momentan este asigurat necesarul. Există trei centre unde se pote dona sânge. În acest moment, situația este gestionată integrat și este sub control."

La ora 12:30 urmează o ședință de Guvern, condusă de premierul Victor Ponta și se va propune un doliu național, timp de trei zile. Vicepremierul Oprea i-a informat pe premierul Victor Ponta și pe președintele Klaus Iohannis în fiecare secundă. 

Până în acest moment, totul a fost sub control, probabil vă aduceți aminte că încă de anul trecut există programe speciale pentru pacienții aflați în stare critică. Asta înseamnă că toate fondurile au fost și sunt asigurate. Deci în acest moment ne descurcăm.

Echipajele de intervenţie au acţionat cu 75 de autospeciale ale ISU Bucureşti – Ilfov, dintre care 11 cu apă și spumă, 3 de descarcerare, 3 pentru transport victime multiple, 2 spitale mobile, 2 autoscări, precum și 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe. Acestora li s-au adăugat maşinile poliţiei şi jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanţelor.
 

×
x close