Printre cei care şi-au îndreptat gândurile către preşedintele fondator al partidului Conservator, se numără şi tânărul Ionuţ Budişteanu, informatician şi inventator, bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu.
"Astazi, 25 septembrie, am posibilitatea să fiu alături de cineva care cu mulţi ani în urma mi-a întins o mână şi mi-a fost sprijin ani de zile în momente foarte dificile", a spus Ionuţ Budişteanu.
Compozitorul Matei Bucur Mihăescu, supranumit şi micul Bach al României a scris şi el câteva rânduri dedicate profesorului Voiculescu.
"Eu mă număr printre cei care au ajuns Campioni. Să rămâi Campion înseamnă să îţi asumi o cursă lunga, cu obstacole. Când porneşti în cursă, nu ştii câte sunt sau când apar. Dar ştii că vei sări peste ele. Te vor marca, într-un fel sau altul, dar vei trece peste. Şi ştii de ce? Pentru că ai spirit de învingător!", a spus compozitorul.
Fundaţia care a ajutat sute de tineri să se facă remarcaţi şi care a implementat numeroase proiecte de succes pentru dezvoltarea româniei, i-a dedicat un mesaj lui Dan Voiculescu
"Îndreptăm astăzi toate mulţumirile şi gândurile noastre bune către omul căruia îi datorăm ceea ce este Fundaţia Dan Voiculescu azi: o mare familie în care demnitatea, onoarea şi curajul sunt valori esenţiale"
Şi vedetele Antenei 3 i-au transmis un mesaj, de peste Ocean, de acolo de unde postul nostru de televiziune participă la cea mai importantă competiţie jurnalistică.
"Astazi e ziua lui Dan Voiculescu. Ii transmitem ca niciunul dintre cei din fotografie nu lasa camarazi in urma! Vom fi curand impreuna! Intr-un fel sau altul", au scris, pe Facebook, Mircea Badea şi Mihai Gâdea.
Păgubiţii DACIA, care au reuşit să îşi recupereze banii după zeci de ani de luptă, datorită unei legi iniţiate şi susţinute de Dan Voiculescu, îi transmit de asemenea mesaj de susţinere fondatorului PC.
Dan Voiculescu împlineşte astăzi 68 de ani.