Update 15:35 - Copilul de doi ani şi patru luni şi tatăl său, care au ajuns la spitale din Sibiu după ce au fost intoxicaţi cu ciuperci, au ieşit din comă şi sunt stabili, rămânând internaţi pe secţiile de Terapie Intensivă, bunica băieţelului, încă în comă, fiind în continuare intubată.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu, Alina Mihaela Cozac, a declarat, sâmbătă, agenţiei Mediafax, că un băieţel a fost adus în comă profundă, în urma unei intoxicaţii cu ciuperci halucinogene.
"S-a reuşit stabilizarea hemodinamică a pacientului, care a ieşit din comă. Este în continuare în investigaţii şi rămâne internat în spital, în secţia de Terapie Intensivă", a declarat Alina Mihaela Cozac.
Potrivit acesteia, imediat după acordarea primului ajutor, cazul fiind considerat foarte grav, s-a pus problema transferării copilului la un spital din Bucureşti. După ce pacientul a putut fi stabilizat şi a ieşit din comă, s-a decis ca acesta să rămână internat la Sibiu.
-------------------
Membrii unei familii din Mediaş, judeţul Sibiu, - patru adulţi şi un copil de doi ani şi patru luni - au ajuns, vineri seară, la spitalul din localitate, în urma unei intoxicaţii puternice cu ciuperci, copilul şi doi dintre adulţi, care se aflau în comă, fiind trimişi la spitale din Sibiu.
Directorul Spitalului Municipal Mediaş, Bogdan Burghelea, a declarat, sâmbătă, că o familie din localitate a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe, vineri seară, după ce a suferit o intoxicaţie puternică cu ciuperci, conform
Mediafax.
"Au fost patru adulţi şi un copil. Copilul, în vârstă de doi ani şi patru luni, şi doi adulţi au fost trimişi, intubaţi, la Sibiu. Cei trei se aflau în comă, copilul în comă profundă, de gradul trei", a declarat Bogdan Burghelea.
Potrivit acestuia, ceilalţi doi adulţi, a căror stare a fost mult mai bună, au rămas internaţi la Mediaş.