UPDATE. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în judeţul Alba traficul rutier este în continuare întrerupt pe autostrada Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş - Cunţa, din cauza tamponărilor produse în cursul dimineţii, în urma cărora au fost avariate, în total, 31 de autovehicule.
Conform sursei citate, cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil alunecos şi nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, între autovehicule.
Imediat după producerea accidentului, toate echipajele de poliţie rutieră disponibile au fost redirecţionate pentru a devia circulaţia prin municipiul Sebeş (pe DN1 şi DN7 - pe vechea rută), pentru a face cercetări, măsurători şi pentru a întocmi documentaţia specifică.
După închiderea circulaţiei pe sensul de mers, autovehiculele care au încheiat coloana formată şi care nu au suferit avarii au fost însoţite de echipaje de poliţie spre Sebeş.
Reprezentanţii Infotrafic mai spun că administratorul drumului a fost sancţionat cu 100 de puncte-amendă (8000 de lei) pentru intervenţia tardivă cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant.
Oficiali din Poliţie precizează că amenda a fost aplicată Secţiei Drumuri Naţionale Deva a CNADNR, care administrează acea porţiune de autostradă.
-----------
La rândul său, CNADNR anunţă că a început cercetări disciplinare şi l-a suspendat pe durata acestora pe şeful Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (Alba), în urma tamponărilor produse pe autostrada Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş-Cunţa, şi în care au fost avariate 31 de autovehicule.
UPDATE. Patru persoane au fost rănite în urma carambolului din judeţul Alba.
"Traficul este încă întrerurpt în zonă. O persoană rănită grav a fost descarcerată şi transportată la spital. De asemenea, au mai existat trei persoane rănite mai uşor care au fost transportate la spital", a declarat Paul Ulieru, de la centrul Infotrafic.
-----------
Un carambol în care au fost implicate aproximativ 40 de maşini a avut loc în urmă cu puţin timp în judeţul Alba.
Paul Ulieru, reprezentant centrul Infotrafic a explicat, în direct la Antena 3, că accidentul a avut loc din cauza carosabilului alunecos dar că circulaţia a fost deja deviată şi că nu mai există coloane de maşini blocate.
"Traficul este întrerupt pe autostrada A1, din cauza unor tamponări. Conform primelor informaţii, o persoană a fost rănite. De altfle, pentru judeţul Alba este valabilă o avertizare nowcasting referitoare la ceaţă şi depunere de chiciură. Recomandăm reducerea vitezei pe carosabilul umed. Încă nu am primit informaţii despre persoana rănită. Coloane nu mai sunt, pentru că traficul a fost deviat, dar sunt maşinile implicate în carambol. Acestea vor fi trimise înapoi, prin Sebeş. Atunci se va acţiona şi cu material antiderapant şi circulaţia va fi reluată. Este singura situaţie de acest gen dar nu ne-au fost semnalate situaţii deosebite. Accidentul acesta s-a produs din cauza carosabilului alunecos."
"Se pare că această ceaţă va putea persista chiar şi după prânz deci este posibil să prelungim avertizările, dar, odată cu venirea nopţii, problemele vor fi mai severe. Este adevărat, în N-E pot apărea precipitaţii, dar până atunci, vor fi probleme", a explicat Mihai Timu, meteorolog ANM.