Antena 3 CNN Actualitate Statistici îngrijorătoare! Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia

Statistici îngrijorătoare! Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:52 17 Oct 2016 Modificat la 09:52 17 Oct 2016
raffffff.jpg

Luni, 17 octombrie, de Ziua Internaţională pentru eradicarea sărăciei, aflăm din nou statistici îngrijorătoare.

Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de lipsa banilor cu toate că lucrează cu normă întreagă, se arată într-un comunicat de presă al Confederației Sindicale 'Cartel Alfa'.

Mai mult, trei sferturi dintre persoanele sărace se află în această situație de cel puțin trei ani.

„Conform datelor statistice privind cota din PIB care revine salariaților, în România mai puțin de 40% este îndreptat către capitalul uman, în timp ce remunerarea companiilor reprezintă peste 60% din PIB", mai arată sindicaliştii.

Acest raport este inversat față de majoritatea țărilor europene și evidențiază dezechilibrul major din modul în care sunt distribuite rezultatele economice, în condițiile unei productivități similare.

Avem o fiscalitate care favorizează capitalul, împovărând în schimb salariații și micii contribuabili, se mai arată în comunicat.

×
x close