Prea bătrân chiar şi pentru spitalul de bătrâni. Un bărbat de 87 de ani nu a fost primit la Spitalul de Geriatrie Sfântul Luca din Bucureşti. Medicul şef şi-a explicat refuzul spunând că în secţie nu se internează oameni atât de în vârstă.
Bătrânul a fost externat de la Spitalul Bagdasar. E încă slăbit după accidentul pe care l-a suferit. Medicii l-au stabilizat, dar nu poate fi operat. De aceea, neurochirurgii au decis să-l tranfere la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Sfântul Luca, la secţia de neurologie. La doar câteva sute de metri distanţă. Numai că, familia bărbatului s-a lovit de un refuz. Motivul? E prea bătrân ca să fie internat în secţia de neurologie.
Miercuri, medicul care l-a refuzat pe bătrân nu a vrut să explice ce s-a întâmplat. În schimb, directorul medical al spitalului spune că discriminarea din cauza vârstei nu e o politică a spitalului.
?Avem 5 secţii, din care una este geriatria, care internează pacienţii cu vârsta de peste 65 de ani obligatoriu, cu orice fel de patologie. Singurul pacient care nu se internează e cel sub 18 ani? a spus dr. Ana Capisizu, directorul medical al Spitalului Sf. Luca.
Dar, refuzat la spital, bătrânul a fost dus acasă. Are programare pentru internare la secţia de geriatrie pe 7 iunie.
Observator