Antena 3 CNN Actualitate Unitatea de pompieri Perșani, singura construită în București în ultimii 32 de ani, de către comunitatea Sectorului 4, a fost dată în folosință

Unitatea de pompieri Perșani, singura construită în București în ultimii 32 de ani, de către comunitatea Sectorului 4, a fost dată în folosință

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 10:30 14 Sep 2023 Modificat la 10:30 14 Sep 2023
New Project (3)
Unitatea de pompieri Perșani, singura construită în București în ultimii 32 de ani, de către comunitatea Sectorului 4, a fost dată în folosință

Unitatea este parte componentă a unui sistem integrat pentru intervenții în situații de urgență, din care mai fac parte Unitatea de Primiri Urgențe, precum și Secția pentru tratarea marilor arși (cu 3 paturi) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, obiective de investiții realizate, de altfel, de către Sectorul 4. În cadrul acestui sistem integrat de protecție civilă, noua stație de pompieri va funcționa în subordinea Detașamentului de pompieri „Pieptănari” și va deservi, în primul rând, zona de sud a Capitalei, respectiv Sectoarele 4 și 5, precum și o zonă semnificativă a județului Ilfov.

Practic, prin această investiție realizată de către comunitatea Sectorului 4, timpii de intervenție vor fi astfel semnificativ diminuați, în cazul în care salvatorii vor fi nevoiți să intervină în situații de urgență, semnalate în cele două sectoare ale Capitalei sau în localitățile din sudul Bucureștiului.

"Tot ceea ce facem aici, în comunitatea Sectorului 4, este legat de ideea de protejare a vieții. Această unitate de pompieri, construită în mijlocul unei comunități ignorate mulți ani, nu este o investiție singulară. Am început cu amenajarea secției de Mari Arși de la spitalul Bagdasar Arseni, am continuat ridicând de la zero Unitatea de Primiri Urgențe a aceluiași spital, iar acum, cu această unitate ISU, închidem un circuit integrat, menit să protejeze și să salveze vieți. Evident, nu ne oprim aici. Începem în curând construcția unei noi maternități, iar împreună cu spitalul de Pneumologie, realizăm o secție nouă, tot aici, în Sectorul 4. În plus, urmează construcția unui pavilion de chirurgie pentru spitalul de Stomatologie, ce va fi deschis în maximum 3 luni. Iar asta nu e totul, pentru că în scurt timp, vom avea o unitate de pompieri și în cartierul Tineretului, astfel încât gradul de siguranță al oamenilor din București să crească", a afirmat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care le-a adresat un mesaj de mulțumire eroilor salvatori cu ocazia Zilei Pompierilor: "La mulți ani și toate cele bune pompierilor salvatori, celor care salvează vieți, uneori cu prețul propriilor lor vieți".

Importanța construirii acestei unități de pompieri a fost remarcată de premierul Marcel Ciolacu.

"Mă întreba domnul Băluță dacă sunt emoționat. E normal să fiu! Sunt în fața dumneavoastră, a pompierilor și este o onoare să fiu astăzi aici. Este prima unitate de pompieri construită în ultimii 40 de ani, dar nu numai în București, în România. Acest lucru se datorează, cum este normal, domnului Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, dar și locuitorilor Sectorului 4 care astăzi ne privesc. Și este pentru prima oară când o astfel de unitate are și o componentă educativă. Aici poate să vină tineri, copii, pe care dumneavoastră îi puteți învăța cum să se manifeste în situații de urgență. Întotdeauna prevenția și educația salvează vieți omenești. Mă bucur foarte mult că domnul primar are o viziune, pentru că această unitate nu va deservi doar Sectorul 4, ci și Sectorul 5. Are o viziune integrată și de la stația de pompieri la investițiile de la Spitalul Bagdasar și de la noua secție de UPU și la o viitoare stație de pompieri. Asta face diferența dintre primari cum este Daniel Băluță, despre care, n-am nicio reținere s-o spun, e unul dintre cei mai buni primari din România în momentul acesta și primari care intervin punctual și nu înțeleg că totuși au trecut foarte, foarte mulți ani de la Revoluție", a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.

Prezent la eveniment, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situațiii de Urgență a apreciat efortul comunității Sectorului 4, pe care l-a catalogat ca fiind unul istoric.

"Asistăm la un moment istoric. Și n-aș fi vrut să zic acest lucru. Aș fi vrut să spun că asistăm la un moment de normalitate. Asistăm, însă, la prima construcție de la zero în Municipiul București. De la Revoluție încoace nu s-a mai făcut așa ceva. Vreau să-i mulțumesc domnului primar și Primăriei Sectorului 4 pentru această realizare, care vine în folosul populației", a declarat șeful DSU.

Unitatea de pompieri Perșani a fost construită de la zero de către comunitatea Sectorului 4, are o suprafață desfășurată de 1.100 mp și un regim de înălțime de P+1. Clădirea are în componență o zonă dedicată echipamentelor/mașinilor de intervenție, precum și o zonă administrativă destinată angajaților ISUBIF, cu sală de sport, dormitoare, bucătărie, vestiare, birouri, spații tehnice.Totodată, unitatea are și o componentă educațională, sens în care, aici, copiii și tinerii vor putea fi instruiți de către personal calificat, cu privire la comportamentul necesar în cazul unor situații de urgență.

×
x close