Antena 3 CNN Actualitate Ungurii, şocaţi de gestul românilor după un meci de handbal: "Jos pălăria"

Ungurii, şocaţi de gestul românilor după un meci de handbal: "Jos pălăria"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:03 05 Dec 2022 Modificat la 14:03 05 Dec 2022
unguri gest romani meci
Ungurii, şocaţi de gestul românilor, după un meci de handbal: "Jos pălăria" Sursa foto: Gyor/Facebook

Fanii Rapidului au făcut un gest total neaşteptat după meciul direct din Liga Campionilor la handbal feminin, iar mai multe fotografii au apărut în mediul online.

Presa din Ungaria a lăudat la scenă deschisă comportamentul fanilor de la Rapid. După Gyor – Rapid 32-30, fanii giuleşteni, cu o galerie de 300 de oameni, i-au impresionat pe unguri. 

Modul în care și-au încurajat echipa și faptul că au făcut curățenie în sector, după meci, a atras multe laude în presa maghiară. 

"Jos pălăria în fața românilor de la Rapid București. Nu doar că au cântat și au fluturat cu entuziasm steagurile, dar au lăsat și o curățenie perfectă după meci.

Începând cu anul 2014, odată cu inaugurarea arenei, am asistat la multe meciuri ale naționalei, ale echipelor de club, multe în Liga Campionilor. Cei 300 de suporteri fanatici de la București au fost cei mai gălăgioși!

Simpatia față de ei a crescut și mai mult când i-am văzut cum adună resturile. Pare că exemplul dat de japonezi la Campionatul Mondial este molipsitor", au scris jurnaliștii de la gyorplusz.hu.
 

×
x close