Antena 3 CNN Actualitate Unde facem Revelionul dacă nu plecăm din Bucureşti (VIDEO)

Unde facem Revelionul dacă nu plecăm din Bucureşti (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 22:06 30 Dec 2009 Modificat la 22:06 30 Dec 2009
Unde facem Revelionul dacă nu plecăm din Bucureşti (VIDEO)
Dacă nu puteţi să plecaţi din Capitală de Revelion nu trebuie nici să staţi în casă. Posibilităţile sunt numeroase. Puteţi să petreceţi noaptea dintre ani într-un club sau la restaurantul unui hotel. Sau, mergeţi la Operă. Douăsprezece ore de muzică clasică, mâncăruri rafinate şi foc de artificii. Ţinuta de seară este obligatorie iar preţul unui bilet în ton cu vremurile de criză.

Liliacul de Johann Strauss se joacă în noaptea dintre ani în operele din toată lumea. Fiecare reprezentaţie de Revelion umple sălile. La fel şi la Bucureşti. Numai că, imediat după finalul piesei spectatorii care şi-au cumpărat bilete vor putea rămâne în foaierul Operei Naţionale pentru a ciocni la miezul nopţii un pahar de şampanie.

Noaptea de revelion la operă costă 500 de lei, însă, întodeauna, locurile sunt prea puţine. Pentru trecerea din ani organizatorii au pregătit şi o tombolă la care se pot câştiga premii atractive.

Şi cluburile din Capitală s-au pregătit de oaspeţi pentru Noaptea de Revelion. Mâncare, băuturi alese şi bineînţeles muzică bună.

Cei care nu vor totuşi să-şi petreacă noaptea dintre ani nici la Operă nici în cluburi pot alege petrecerile organizate de marile hoteluri din Capitală. Acestea promit o distracţie pe cinste cu bucate alese şi muzcă live.

În faţa Palatului Parlamentului primăria Capitalei a pregătit un spectacol pentru bucureştenii care vor să petreacă noaptea dintre ani în stradă. Concertul va începe la ora 19, iar pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca numeroşi artişti şi formaţii precum Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Alex, Voltaj, Iris şi Smiley. Pentru miezul nopţii, organizatorii au pregătit un incendiar joc de lumini, lasere şi artificii. Show-ul va fi sincronizat pe muzică şi va folosi peste 5000 de efecte de lasere şi pirotehnice.



Antena 3

×
Etichete: revelion
x close