Antena 3 CNN Actualitate Unde ajung banii lui Emi Pian, după moartea lui. Ce spune testamentul

Unde ajung banii lui Emi Pian, după moartea lui. Ce spune testamentul

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:40 08 Aug 2020 Modificat la 13:40 08 Aug 2020
Unde ajung banii lui Emi Pian, după moartea lui. Ce spune testamentul
Sursa foto: Facebook

Acesta s-a fişat de-a lungul timpului, pe reţele de socializare cu maşini, la fel ca şi copiii şi fraţii săi. De altfel, la zile de naştere, copiii săi primeau şi câte o maşină destul de scumpă, potrivit informaţiilor Antena 3.

În ce priveşte testamentul, la ei nu există un astfel de act la notar, aşa cum ştim şi nici nu se deschide vreun proces de succesiune, aşa cum se procedează în mod legal.

Există însă un testament verbal şi, de obicei, în lumea lor, cel mai bătrân în familie după cel care a murit preia conducerea clanului şi tot el se ocupă de recuperarea banilor daţi împrumut de acesta, de-a lungul vieţii.

Tot această persoană, în cazul de faţă cel mai mare frate după Emi Pian, va prelua conducerea clanului şi se va ocupa de traiul familiei şi va distribui banii, în aşa fel încât să ajungă tuturor.

Cumătrul interlopului Emi Pian: Vom amâna înmormântarea

Unchiul lui Emi Pian cere autorităţilor să-l lase pe tatăl interlopului Emi Pian, aflat în închisoare, să participe la înmormântarea fiului său. În caz contrar, cumătrul lui Emi Pian spune că ar putea amâna înmormântarea.

Până acum, nu s-a aprobat cererea de eliberare a tatălui lui Emi Pian, care se află în penitenciar.

De la ce a pornit scandalul în care a fost ucis Emi Pian

Potrivit primelor informaţii, Emi Pian a fost ucis de un membru al unui clan rival, în urma unei partide de barbut. Conform unor surse citate de Antena 3, Emi Pian, liderul clanului Duduianu din Capitală, a fost înjunghiat în zona femurului, lovitură care i-ar fi fost fatală. 

Scandalul între cei doi a pornit de la un joc de barbut, spun surse din anchetă. Bărbatul cunoscut ca Emi Pian a ajuns la spital, la scurt timp după confruntare, însă nu a mai putut fi salvat.

Cine era Emi Pian

Florin Mototolea, cunoscut ca și Emi Pian, este lider al clanului Duduianu din București, unul dintre cele mai cunoscute și influente clanuri din lumea interlopă din România.

Interlopul era cunoscut pentru petrecerile la care cântau Florin Salam sau Adrian Minune.

EXCLUSIV. Ultimele imagini cu Emi Pian în viață. Momentul în care liderul Duduienilor a ajuns la spital

×
x close