Preşedintele Klaus Iohannis a urcat, sâmbătă după-amiază, pe Platoul Bucegi, unde s-a întâlnit cu o echipă de salvamontişti care se întorcea de la o intervenţie şi a acceptat să facă poze cu aceştia.
Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că o echipă de salvatori a intervenit pentru recuperarea unei turiste străine în vârstă de 27 de ani care a căzut în zona Babele şi şi-a fracturat piciorul.
Echipa care participa la intervenţie s-a întâlnit la staţia de telecabină de pe Platoul Bucegi cu preşedintele Klaus Iohannis, care se afla pe munte împreună cu un grup, şeful statului acceptând să facă poze, a precizat Haiduc.
Potrivit acestuia, turista a fost coborâtă în staţiunea Buşteni, de unde a fost preluată de o ambulanţă.
Ea se afla împreună cu un bărbat pe munte şi era echipată necorespunzător, a mai precizat sursa citată.