O
navă sub pavilion maltez a eşuat aseară pe Dunăre. Nava plecase
din portul mineralier Galaţi şi se îndrepta spre Turcia.
Nimeni nu a fost rănit în incident, însă recuperarea
navei a fost extrem de dificilă. Nava Adatepe „S"
se îndrepta spre Turcia. În dreptul milei marine 73 plus
1000 din cauza ceţii şi a
vizibilităţii reduse, vasul a eşuat. Din masuratorile realizate de
autoritati cu ajutorul sistemelor GPS, nava a depasit şenalul
navigabil cu 120 de metri şi s-a infipt în porţiunea de
fluviu cu adâncime redusă.
La bordul navei malteze este
un echipaj format din zece persoane. Nici unul dintre marinari nu a
avut de suferit din cauza incidentului. Armatorul turc şi-a dat
acceptul pentru ca autorităţile gălăţene să aducă un remorcher
de 2400 de cai putere pentru a readuce pe şenalul navigabil nava.
Operaţiunea se desfăşoară cu dificultate din cauza
ceţii.
Căpitănia Portului Galaţi efectuează o anchetă
pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la eşuarea navei.
Primele investigatii nu exclud drept cauza a evenimentului o greseala
de pilotaj.
Antena 3