Un
vas încărcat cu deşeuri toxice refuzat de Spania va ancora la
noi, ca să fie reparat. Spaniolii ar fi vrut să îl caseze,
dar nu au găsit o soluţie legală şi, prin urmare, i-au făcut
vânt în România, cu acordul autorităţilor române.
Informaţia a apărut în cotidianul spaniol ?El Pais?,
sub titlul: ?România ne scapă de gunoi?. ?Aqaba Express?
a staţionat timp de mai multe săptămâni în portul
oraşului spaniol Almeria. Reţinut de autorităţile iberice,
feribotul a primit undă verde să plece de pe coastele Spaniei şi
să ancoreze într-un port românesc, pentru reparaţii.
Cotidianul
spaniol ?EL Pais? afirma în numărul de luni că
autoritatea navală română şi-a dat acceptul primirii navei,
după o corespondenţă de câteva zile cu spaniolii.
?Deocamdată,
această navă este privită ca oricare altă navă care vine în
şantierele de reparaţii, iar speculaţiile care se fac în
presă vor trebui dovedite?, a declarat Şerban Berescu, director
Operaţiuni Maritime ANR. Dovada se va face prin documente, care să
ateste că nava este aptă din punct de vedere tehnic şi nu prezintă
niciun pericol pentru mediu. Un control amănunţit va fi făcut şi
la bordul navei, chiar înaintea intrarii în şantierul de
reparaţii.
Fabricat
în 1975, feribotul a parcurs în ultimii ani ruta Almeria
- Spania ? Nador ? Maroc. În ultima lună, însă, el
şi-a schimbat numele şi pavilionul de trei ori. Autorităţile
române nu au fost încă anunţate când urmează să
ajungă nava la noi în ţară. Nu se ştie nici în ce
şantier ar trebui să ancoreze pentru reparaţii: Constanţa, Midia
sau Mangalia -
Antena
3