
n incendiu a izbucnit luni la vagonul unui teren de călători, în zona localității Radomirești în județul Olt. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
UPDATE 14.35 Circulația feroviară a fost reluată pe o singură linie de cale ferată.
Știrea inițială
Este vorba de trenul InterRegio 1823, care circulă pe ruta București Nord – Deva, în care erau aproximativ 70 de persoane. Trenul era compus din 6 vagoane, iar incendiul s-a produs la ultimul vagon.
Incendiul a avut loc în jurul orei 12:30, la km 120+700, între stațiile Mihăiești și Radomirești.
Un bărbat de 25 de ani a reclamat dureri de cap și amețeli, fiind monitorizat de un echipaj SMURD
Vagonul afectat a fost decuplat și se află la aproximativ 200 de metri de restul garniturii.
La fața locului intervin șapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, două microbuze și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
Circulația în zonă este oprită.