Este vorba despre medicamentul SUTENT de 50 mg. E un tratament folosit pentru cancerul renal şi pentru tumorile la stomac. Două serii din acest medicament au fost retrase din farmacii după ce producătorul a găsit aici, în România, un flacon contrafăcut. În Germania, tot într-o farmacie, a fost găsită o altă cutie cu acest medicament fals.
La acest moment nu se ştie unde şi cum a fost falsificat medicamentul, dacă şi câte pastile contrafăcute mai sunt la vânzare. E în plină desfăşurare o anchetă a Poliţiei şi cel mai probabil la finalul săptămânii vom avea mai multe informaţii.
Din nefericire, nu vorbim despre un caz izolat. Medicamentele false, mult mai ieftine decât originalul, reprezintă o piaţă care în 5 ani de zile a ajuns la 450 de milioane de euro.