Antena 3 CNN Actualitate Un timişorean a donat 55 de litri de sânge

Un timişorean a donat 55 de litri de sânge

<1 minut de citit Publicat la 21:43 15 Iun 2007 Modificat la 21:43 15 Iun 2007
Un timişorean a donat 55 de litri de sânge
Un timişorean a donat, în 35 de ani, de 11 ori cantitatea de sânge din corpul său, fiind unul dintre donatorii fideli ai Centrului de Transfuzii. Constantin Sârbu are 64 de ani, este pensionar si face parte din grupul de circa 50 de persoane considerate donatori fidelizati. Pe fişa sa de donator sunt înscrise 125 de recoltări, a câte 400 sau 450 de ml de sânge. În anul 1972 a ajuns prima dată pe un pat de recoltare, pentru a dona sânge unui coleg de serviciu care a suferit un accident de muncă şi care până să ajungă la spital a pierdut mult sânge. Impresionat de faptul că i-a salvat viaţa colegului sau, omul a revenit la Centrul de Transfuzie ori de câte ori a avut ocazia. Şi sotia acestuia a intrat în clubul donatorilor fideli.

Citiţi articolul complet în Evenimentul Zilei

×
x close