O femeie din Bucureşti a trecut prin clipe de coşmar noaptea trecută. Şoferul taxiului pe care îl chemase la comandă a suferit un infarct la volan, iar maşina s-a oprit în primul stâlp.
Un coleg al taximetristului a ajuns la locul accidentului înaintea ambulanţei. Şoferul era conştient şi la scurt timp după impact inima i-a cedat. Femeia a scăpat, cu mult noroc, cu răni uşoare.
Medicii chemaţi la faţa locului s-au străduit aproximativ o oră să-l resusciteze pe bărbatul de 60 de ani, dar eforturile lor au fost zadarnice.
Poliţiştii au deschis o anchetă, mai ales că omul ar mai fi avut problemele de sănătate, spun colegii lui.