Un tânăr din Reşiţa a fost săltat de pe stradă de trei indivizi cu cagulă şi aruncat pur şi simplu în portbagajul unei maşini. Bărbatul a fost dus într-o pădure de la marginea oraşului, unde a fost bătut şi apoi împuşcat în picior.
După ce i-au aplicat corecţia, agresorii l-au urcat în maşină şi l-au lăsat lângă Spitalul de urgenţă din municipiu. Medicii l-au operat pentru a-i scoate glonţul din picior.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să afle ce s-a întâmplat.