Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de tren. Teribilul accident a avut loc din cauză că omul a adormit pe terasamentul căii ferate. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Unirea, informează
Mediafax.
Tânărul în vârstă de 23 de ani le-a declarat poliţiştilor că a fost alungat de acasă, motiv pentru care a mers în halta din localitatea Unirea, unde a adormit pe terasamentul căii ferate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, Iulia Haţegan, tânărul a suferit mai multe fracturi deschise la genunchi şi gambe. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz şi urmează să stabilească dacă a fost vorba de un accident sau dacă tânărul a vrut să se sinucidă.
Antena3.ro