Antena 3 CNN Actualitate Un senator cere demisia "de onoare" a conducerii ANI, ca urmare a evoluţiei cazului Diaconu

Un senator cere demisia "de onoare" a conducerii ANI, ca urmare a evoluţiei cazului Diaconu

1 minut de citit Publicat la 11:42 10 Apr 2014 Modificat la 11:42 10 Apr 2014
Un senator cere demisia "de onoare" a conducerii ANI, ca urmare a evoluţiei cazului Diaconu
Foto: Agerpres
Senatorul Sorin Ilieşiu solicită demisia "de onoare" a conducerii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca urmare a "incompetenţei şi lipsei de bună credinţă" manifestată faţă de Mircea Diaconu şi demersurile acestuia de a candida la alegerile europarlamentare din 25 mai.

"Vă solicit demisia de onoare, având în vedere decizia Tribunalului București din 5 aprilie şi decizia definitivă de azi a Curţii de Apel Bucureşti în urma cărora se confirmă incompetenţa şi lipsa de bună credinţă ale ANI în demersurile pe care aceasta le-a făcut împotriva dreptului domnului Mircea Diaconu de a fi ales în Parlamentul European", le-a transmis senatorul preşedintelui Agenţiei, Horia Georgescu, şi vicepreşedintelui acesteia, Bogdan Stan, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Sorin Ilieşiu susţine că a constatat "cu regret că Agenţia Naţională de Integritate reprezintă un eşec naţional".

"Cu aproape zece ani în urmă, am fost unul dintre reprezentanţii societăţii civile care au militat public pentru înfiinţarea ANI şi pentru evaluarea corectă a integrităţii tuturor demnitarilor, inclusiv a președintelui României — simbolul de azi al lipsei de integritate. (...) Poate că cea mai bună soluţie ar fi desfiinţarea şi reînfiinţarea ei a doua zi, cu oameni competenţi şi de bună credinţă, având ca fundament legi şi regulamente care să evite înlocuirea integrităţii cu contrariul ei", consideră Ilieşiu.

Totodată, el reaminteşte de faptul că, până în prezent, a transmis două scrisori deschise conducerii ANI cu privire la situaţia sa, însă, nu a primit niciun răspuns.

 

×
x close