Era pe stradă cu fratele său şi cu un alt prieten, tot român, când teroriştii au declanşat iadul. Între timp, anchetatorii au găsit un al treilea cadavru în apartamentul din suburbia pariziană Saint Denis.
Miercuri dimineaţă, Costică a trăit pe viu operaţiunea de capturare a celor mai căutaţi terorişti ai momentului. Românul locuieşte chiar în blocul din suburbia pariziană Saint Denis unde se ascundea Abdelhamid Abaaoud. Trezit din somnul de schimbul de focuri, a încercat să iasă din apartament. Trupele speciale, însă, i-au cerut să se baricadeze în casă. În cele din urmă, Costică a fost evacuat, împreună cu alţi locatari.
Iniţial, poliţia a anunţat că două persoane au murit în timpul atacurilor însă, noaptea trecută, încă un cadavru a fost găsit în apartament distrus în asalt.
Ar putea fi chiar al lui Salah Abdeslam, dar identificarea va fi dificilă. În acest moment, individul care a fost filmat în timp ce trage în oamenii aflaţi în restaurantul Casa Nostra este cel mai căutat om din Europa.
Poliţia a dat publicităţii o fotografie în care ar apărea deghizat, iar presa belgiană citează un prieten care susţine că tânărul de 26 de ani ar vrea să se predea. Salah se teme, însă, că ISIS îi va ucide familia.
Sursa: Observator