Antena 3 CNN Actualitate Un preparator fizic aruncă bomba în privința stării tricolorilor la partida cu Danemarca. Ce gafă au făcut cu puțin timp înainte de meci

Un preparator fizic aruncă bomba în privința stării tricolorilor la partida cu Danemarca. Ce gafă au făcut cu puțin timp înainte de meci

1 minut de citit Publicat la 15:06 28 Mar 2017 Modificat la 15:06 28 Mar 2017
o_1bcacq1301np718hv4e7lsp1beq8.jpg

Specialiștii au găsit explicația sufocării tricolorilor din finalul meciului cu Danemarca, 0-0, disputat duminică, pe Cluj Arena, în preliminariile CM 2018. Concluzia este că fotbaliștii au fost rupți la încălzire și au greșit dieta, scrie Libertatea.

Tricolorii au fost supuși unei încălziri foarte susținute, timp de circa 30 de minute. Ce-i drept, afară era foarte rece. Preparatorul fizic Christos Papadopoulos și secundul Rudi Verkempinck i-au solicitat la maximum pe fotbaliști. Keșeru abia mai respira, iar înverșunarea transmisă de staff s-a văzut la ”cinci contra doi”, când Răzvan Marin l-a cotonogit bine pe Stanciu.

”Încălzirea de dinaintea meciului trebuie să dureze 15 minute, cel mult 20 dacă este frig afară. După 20 de minute începe să se acumuleze acidul lactic în mușchi”, a explicat un preparator fizic pentru Libertatea.  

Un alt motiv pentru care jucătorii au avut probleme fizice ar fi faptul că au mâncat cina la ora 18:00, cu trei ore și 45 de minute înaintea meciului. Nu a existat obișnuitul colazione, unde fotbaliștii mănâncă ceva ușor înaintea meciurilor.

Sângele intră în stomac și nu are timp să intre în mușchi. În plus, Libertatea a aflat că tricolorii au mâncat smântănă și sos de usturoi, total nerecomandat.  

Regula numărul 1 în dieta unui fotbalist: nu se mănâncă nimic cu trei ore înaintea meciului, oricât de greu ar fi. Explicația este urmatoarea: inima trebuie să pompeze mai mult sânge în timpul digestiei, în detrimentul mușchilor. Atunci când fotbalistul face efort, inima susține activitatea fizică, punând în mișcare mușchii, iar procesul de digestie se blochează. Jucătorul se simte inconfortabil, suferă crampe și nu poate juca la randament maxim.

×
x close