Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist din Bacău, acuzat de agresiune fizică asupra a trei tineri

Un poliţist din Bacău, acuzat de agresiune fizică asupra a trei tineri

1 minut de citit Publicat la 17:15 29 Iun 2011 Modificat la 17:15 29 Iun 2011
Un poliţist din Bacău, acuzat de agresiune fizică asupra a trei tineri
Foto: Intact Images
Acuzaţii grave la adresa unui poliţist din Bacău. Un om al legii s-ar fi transformat, peste noapte, într-unul al fărădelegii. Băut bine, poliţistul s-ar fi năpustit cu pumnii şi picioarele asupra a trei tineri care petreceau într-un club. Şi nu s-ar fi lăsat până ce nu l-a văzut la podea pe unul dintre ei.

Scânteia care a aprins conflictul dintre poliţist şi cei trei petrecăreţi ar fi pornit de la nişte bani, susţin tinerii.

Nu s-a rezumat la un schimb dur de replici. Poliţistul ar fi împărţit pumni şi picioare. Apoi, ar fi luat o ţeavă şi l-ar fi lovit pe unul din tineri.

"Am leşinat, m-am ridicat de jos, după ce mi-am revenit, când m-am ridicat mi-a dat  încă una. Era băut mult tare", spune Marius Pricop, victimă.

O ambulanţă a sosit la faţa locului şi l-a transportat pe tânărul de 18 ani la spital. Pe holurile spitalului şi-a făcut apariţia şi presupusul agresor.

"A dat-o cu mine ca să ne înţelegem, să nu mai ajungem prin tribunale, cum s-ar zice să-mi dea ceva bani ca să-l fac pe fratele meu bine şi să fie totul ok", susţine Octavian Pricop, fratele victimei.

Victima, însă, vrea să facă dreptate. Şi e decisă să meargă până în pânzele albe pentru asta. Mai ales că totul, se pare, ar fi fost filmat de camerele de supraveghere din club.

Dosarul a ajuns acum pe masa procurorilor. În plus, poliţia a demarat şi ea o anchetă.

"În plan intern, se efectuează verificări pentru a se stabili dacă agentul de poliţie a săvârşit vreo abatere disciplinară", a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.

Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul va da jos uniforma.
 


×
x close