
Poliţistul a nimerit în mijlocul unui conflict între două familii. A însoţit un executor judecătoresc venit în comună să pună în posesia unui teren una dintre familii. Un bărbat mai agresiv din fire a sărit asupra lui şi l-a lovit cu un par în cap.
Rănit şi confuz, poliţistul a ajuns la spital. Agresorul a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Dacă va fi găsit vinovat el riscă să-şi petreacă următorii 12 ani după gratii.