Antena 3 CNN Actualitate Un paraşutist a decedat în timpul unui exerciţiu militar

Un paraşutist a decedat în timpul unui exerciţiu militar

Un paraşutist a decedat în timpul unui exerciţiu militar
02 Iul 2007   •   23:43

Un militar de la Brigada specială de intervenţie a Jandarmeriei a murit luni seară, în jurul orei 19.00, în timpul unui exerciţiu militar care avea loc pe Aeroportul Clinceni, în apropiere de Bucureşti. Marius Tache, purtător de cuvânt la Ministerul Administraţiei şi Internelor, a declarat pentru Antena 3 că paraşuta bărbatului nu s-a deschis la momentul saltului. Accidentul a avut loc în timpul unui exerciţiu comun al jandarmilor şi al Ministerului Apărării. Jandarmul, în vârstă de 31 de ani, avea zeci de ore de experienţă şi nenumărate salturi pentru Jandarmeria Română. Un elicopter SMURD a ajuns imediat la faţa locului, însă nu a mai putut face nimic. În cadrul Ministerului s-a constituit o comisie de anchetă în acest caz, a precizat purtătorul de cuvânt.

Marius Tache, purtător de cuvânt Ministerul Administraţiei şi Internelor: {a}marius_tache{/a}

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close