Copşa Mică ocupă a 5-a poziţie într-un top al celor mai puţin romantice oraşe din Europa,
realizat de stedentripper.com. Oraşul, ale cărui fabrici comuniste i-au adus o faimă negativă în întreaga lume din cauza poluării cu negru de fum, e totuşi depăşit la capitolul ne-romantism de Charleroi (Belgia), desemnat drept cel mai puţin romantic oraş european.
Podiumul e completat de Tiraspol (Moldova), locul 2 şi Duisburg (Germania), locul 3. Potrivit olandezilor care au alcătuit topul, de Valentine's Day ar trebui să ne ferim să alegem ca destinaţie şi Most (Cehia), Sheffield (Anglia), Le Havre (Franţa), Katowice (Polonia), Neapole (Italia) şi Almere (Olanda).