La Tulcea, apa a ajuns la peste un metru după o ploaie torenţială care nu a durat mai mult de o oră. A inundat străzile, casele şi restaurantele din oraş. Ploaia a făcut pagube însemnate şi pe litoral, iar turiştii au plecat acasa mai repede.
În doar 30 de minute, la Tulcea a plouat atât de mult încât apa aproape că a acoperit maşinile şi chiar semnele de circulaţie din centrul oraşului.
Oamenii au încercat să se adăpostească în restaurante, dar şi aşa au stat cu picioarele în apă .
Turiştii de pe litoral au fost alungaţi şi ei de inundaţii. Canalizarea din Mamaia a refulat, iar străzile au fost acoperite de apă.
La Focşani, o maşină a fost distrusă după ce vântul puternic a doborât un copac.
Şi lângă Dej localnicii unei comune au privit neputincioşi cum apa se strânge de pe versanţi şi se transformă în mici pâraie.
Meteorologii spun că astfel de feneomene meteo extreme vor exista pe tot parcursul acestei veri.