Antena 3 CNN Actualitate Un oltean cu Covid-19, care a refuzat internarea, a murit acasă. Este al doilea caz de acest gen, în ultimele 48 de ore

Un oltean cu Covid-19, care a refuzat internarea, a murit acasă. Este al doilea caz de acest gen, în ultimele 48 de ore

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 19:15 16 Iul 2020 Modificat la 19:15 16 Iul 2020
Un oltean cu Covid-19, care a refuzat internarea, a murit acasă. Este al doilea caz de acest gen, în ultimele 48 de ore
Sursa foto: Hepta

Bărbatul de 56 de ani din județul Olt a fost confirmat cu coronavirus acum patru zile. Medicii i-au recomandat să rămână în spital sub supraveghere, însă acesta a refuzat și a mers acasă, unde starea de sănătate i s-a înrăutățit. Bărbatul a murit în această dimineață.

„În cursul zilei de astăzi, respectiv 16.07.2020, a fost înregistrat un deces la domiciliu, persoana a refuzat internarea, bărbat cu vârstă de 56 ani, prezentând următoarele comorbidități: insuficientă cardiacă congestivă, stenoza aortică, insuficientă mitrală, insuficientă respiratorie, HTA primară, obezitate, hepatită cronică, boală periferică”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Este al doilea caz de acest gen, în ultimele 48 de ore

Un gălățean în vârstă de 45 de ani, cu obezitate de gradul 3 și pozitiv SARS-CoV-2, a murit miercuri, la câteva ore după ce a refuzat internarea. Bărbatul se prezentase marți la spital, însă a refuzat internarea susţinând că se simte bine.

Acesta tuşea, dar nu avea febră sau alte simptome ale infecţiei, au stabilit medicii gălăţeni. Din nefericire, câteva ore mai târziu, starea de sănătate a bărbatului s-a degradat şi a murit.

„Nu avea febră, el tuşea, dar a refuzat internarea, a spus că se simţea bine. Aseara (marți seara - n.r.) s-a degradat starea lui de sănătate. O ambulanţă a ajuns la domiciliul persoanei în jurul orei 1.00, dar din păcate nu au putut să o salveze, deşi au aplicat metode de resuscitare. Nu s-a mai putut face nimic, păcat, este o viaţă pierdută”, i-a declarat, miercuri, pentru Mediafax, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu.

×
Etichete: internare Olt
x close