"Guvernul a aprobat încheierea unui acord între Guvernul României şi Cabinetul de miniştri al Ucrainei privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene, Sighetu Marmaţiei - Bila Ţerkva.", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
"Acest nou punct de trecere a frontierei va fi realizat prin construirea la Sighetu Marmaţiei a unui pod de beton armat peste râul Tisa, într-o locaţie diferită decât cea a punctului de trecere deja existent.
Este un program finanţat prin instrumente ale programelor de cooperare transfrontalieră din exerciţiul bugetar al UE pentru perioada 2014 - 2020", a mai precizat Dan Cărbunaru.
Conform unui comunicat transmis de Guvern, această infrastructură va permite trecerea pentru toate capacităţile de transport. În prezent, greutatea maximă admisă pentru punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei este de 3,5 tone.
Citește și: Explozie urmată de incendiu la o navă a Poliţiei de Frontieră, în Mehedinţi. Trei persoane au fost rănite