Un nou născut a fost găsit duminică în scara unui bloc din cartierul Micro din municipiul Galaţi, de către o femeie, conform Mediafax.
Copilul a fost preluat şi transportat la Spitalul de Pediatrie „Sfântul Ioan” din oraş.
„Un echipaj al Ambulanţei a fost solicitat să intervină pentru a prelua un nou-născut în vârstă de doar câteva ore, care, după primele cercetări, a fost abandonat în scara unui bloc. Ajuns la locul indicat, personalul medical de pe ambulanţă a consultat copilul şi a constatat că acesta era sănătos, deşi puţin deshidratat”, a declarat Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi.
IPJ Galaţi a început cercetările pentru identificarea mamei.