Antena 3 CNN Actualitate Un nou cutremur s-a produs în Vrancea, al treilea din această săptămână

Un nou cutremur s-a produs în Vrancea, al treilea din această săptămână

<1 minut de citit Publicat la 11:57 16 Dec 2010 Modificat la 11:57 16 Dec 2010
Un nou cutremur s-a produs în Vrancea, al treilea din această săptămână
Foto: proof-zone.net
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 pe scara Richter s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora 04:43. Seismul cu epicentrul în Vrancea a fost înregistrat la adâncimea de 149 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a simţit în oraşele Gura Teghii, Siriu, Lopatari, Zagon şi Nereju.

Acesta este cel mai nou dintr-o serie de 12 cutremure cu magnitudine mică, care s-au produs, în România, de la începutul lunii decembrie.

În noaptea de luni spre marţi, în Vrancea, au avut loc două seisme înregistrate la 110 kilometri adâncime. Intensitatea lor nu a ridicat probleme: 2,6, respectiv 2,9 grade pe scara Richter. În acelaşi interval şi graniţa dintre Slovacia şi Cehia a fost afectată de un seism de 3,1 grade.

Specialiştii care se ocupă de fizica pământului spun însă că nu trebuie să intrăm în alertă. Vom fi informaţi despre un posibil pericol doar dacă se constată că seismul ar putea depăşi magnitudinea de 4 grade pe scara Richter.

România a fost devastată de un astfel de cutremur în martie 1977. Cele 55 de secunde şi magnitudinea de 7,3 grade pe Scara Richter au făcut atunci peste 1.500 de victime.

 

×
Etichete: cutremur Vrancea seism
x close