Un nor de cenuşă a acoperit oraşul Rovinari. Vântul puternic l-a adus de la complexul energetic, iar aerul a devenit irespirabil. Oamenii nu ştiu ce să mai facă. Au închis geamurile şi aşteaptă ca cineva să ia măsuri.
Comisarii gãrzii de mediu spun clar cã este vorba despre o poluare accidentalã cu zgurã. Iar pentru asta vor trebui sã plãteascã o amendã cei de la Complexul Rovinari. Norul de cenuşã a bulversat traficul pe DN 66. Iar locuitorii s-au baricadat în case de teamã sã nu se îmbolnãveascã. Spun cã cenuşa este radioactivã şi duce la apariţia a numeroase boli. De altfel, situaţia dureazã de ani buni, adaugă oamenii, însa nimeni nu a luat nicio măsură pe termen lung. În trecut, conducerea complexului energetic a mai fost amendata pentru asfel de poluări accidentale.
E praf cât vezi cu ochii la Rovinari. E de fapt cenuşa care rãmâne în urma arderii arderii cãrbunelui de la termocentrala Complexului. Cenuşă care ar trebui udatã ca sã nu ajungã în aer. Exista instalaţii speciale care fac asta. Numai că nu fac faţã. Şi astfel praful ajunge în oraş.
Există şi soluţii. Dar, deocamdata nu sunt puse în practicã. Conducerea centralei, însã, tace. Vorbesc, în schimb, cei de la garda de mediu.
Administratia Complexului Energetic Rovinari a început o serie de investiţii pentru construirea unor depozite de evacuare a cenuşei. Aşa, ar trebui să fie evitate poluările accidentale.