Accident de muncă pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. O grindă de beton a căzut peste un muncitor în zona Moara Vlăsiei. Bărbatul şi-a pierdut viaţa. Un alt muncitor, care se afla pe grindă în momentul accidentului, este în stare critică.
Potrivit declaraţiilor autorităţilor locale, în jurul orei 18:40 o imensă grindă de beton s-a prăbuşit peste unul dintre muncitorii de pe şantierul pe care se desfăşoară lucrările de la autostrada Bucureşti-Ploieşti. Oamenii legii au constatat ulterior că bărbatul nu mai prezenta semne vitale, urmând ca mai târziu angajaţii serviciului SMURD să constate decesul acestuia.
Un al doilea muncitor, care se afla pe suprafaţa grindei de beton în acel moment se află la spital în stare critică, medicii neputându-se pronunţa dacă va trăi sau nu.