Accident grav pe pârtia de sanie de la Bușteni. O femeie a fost preluată de un elicopter SMURD
Publicat acum 10 ore si 18 minute
Potrivit Poliției Teleorman, accidentul a avut loc pe DN6, la Roșiori de Vede.
Două mașini s-au izbit puternic din cauza unei depășiri neregulamentare, transmite Mediafax.
În urma impactului o persoană a murit pe loc, iar alte două au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, după câteva ore, o altă victimă și-a pierdut viața la spital.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația în zonă a fost întreruptă.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, șoferul care a provocat accidentul ar fi avut alte preocupări la volan, cel mai probabil telefonul mobil.