Un medic de la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani profită de necazurile oamenilor pentru a se îmbogăţi. Mai multe persoane cu diferite grade de invaliditate au fost nevoite să dea şpaga pentru a li se recunoaşte boala. După două luni de urmăriri, poliţiştii au reusit sa îl prindă în flagrant pe medicul afacerist.
Femeia este convinsă că totul este o înscenare pusă la cale chiar de unul dintre pacienţii săi. Procurorii, însă, o filau de mai bine de două luni. Din cabinetul medical au fost ridicate toate dosarele, iar procurorii trebuie să le analizeze pe cele pentru handicap făcute încă de la începutul anului.
Împreună cu medicul mai sunt cercetate asistenta şi alte două persoane. Poliţiştii au verificat locuinţele tuturor, iar la domiciliul doctorului au avut chiar o surpriză.
"În locuiţa dumneaei au fost găsite sume de bani destul de importante probabil provenind din banii oferiţi de persoanele care erau expertizate în vederea acordării pensiilor de handicap", a declarat Cristian Popoviciu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
În medie, 20 de persoane ofereau zilnic bani în schimbul deciziilor de handicap. "Vorbim de persoane provenite din medii sociale foarte modeste, vorbim de persoane cu afecţiuni medicale, cu probleme de acest gen, dar care pentru a obţine decizia au trebuit într-o formă sau alta să cotizeze", a adăugat Cristian Popoviciu.
Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar celelalte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate.Peste 12.000 de persoane din judeţul Botoşani primesc pensie pe caz de boală.