A salvat 41 de cai de la o moarte sigură. Unii l-ar numi erou. Alţii, un mare iubitor de animale. Autorităţile, însă, nu cred nici una, nici alta. Ba dimpotrivă. Îl acuză pe medicul veterinar care a avut grijă de caii din Pădurea de la Letea, de încălcarea deontologiei profesionale. Iar colegiul medicilor veterinari i-a închis astăzi cabinetul veterinar.
Era numai piele şi os. Cu un pas în groapă, şi cu altul afară. Acum, Lucky a prins puteri, s-a îngrăşat şi zburdă. Precum el, alţi 40 de cai au avut noroc şi au scăpat de moartea pe care le-o pecetluiseră autorităţile. I-a salvat un veterinar, un iubitor de cai care a avut curajul să spună în faţa lumii problema animalelor de la Letea. A acuzat Direcţia Sanitar-Veterinară de rele tratamente aplicate cailor, iar acum direcţia i-o întoarce.
Astăzi, medicul a fost luat la întrebări de cei de la DSV. Şi a primit şi o înştiinţare. Acum, acesta tace. Vorbesc, însă faptele, pentru el. Adică, cei 41 de cai din Delta Dunării, care, în loc să ajungă la abator, sunt vii şi sănătoşi.
Până în august, caii vor ajunge din nou în pădurea de la Letea. Între timp, salvatorul lor, se luptă cu sistemul.