Un
elev în vârstă de 17 ani a murit, în noaptea de
luni spre marţi, la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, unde a ajuns
în stare gravă, după ce a fost bătut de un alt adolescent.
Agresorul şi victima locuiau împreună în Tecuci. Victima era elev în clasa a XI-a la un liceu din Tecuci. Certa
acestuia cu colegul său de cameră avea legătură cu prietena
victimei. O astfel de ceartă a izbucnit şi în 9 octombrie,
după ce agresorul ar fi jignit-o pe prietena colegului său de
cameră, totul degenerând într-o bătaie.
Incidentul
a avut loc pe stradă tânărul de 17 ani fiind lovit cu pumnii
de colegul său. La câteva zile după ce a fost lovit,
adolescentul a început să se simtă tot mai rău. În 11
octombrie acesta a ajuns în comă la Spitalul de Urgenţă
Galaţi, la Secţia Neurochirurgie. Băiatul a murit la spital, în
noaptea de luni spre marţi.
Agresorul
a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi va fi prezentat instanţei
cu propunerea de arestare preventivă pentru lovituri cauzatoare de
moarte.
Acesta
este al doilea caz în ultimul an în care un elev gălăţean
moare după ce a fost bătut de un coleg. În octombrie anul
trecut, un elev de 16 ani din comuna Pechea a fost omorât în
clasă de un fost coleg, boxer la clubul "Lucian Bute".
Antena3.ro