Un deţinut din Penitenciarul Gherla s-a spânzurat, vineri, în grupul sanitar al camerei de detenţie, informează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Mircea-Ovidiu Chiorean, a declarat că personalul de specialitate a încercat resuscitarea persoanei spânzurate, însă fără succes.
Deţinutul găsit spânzurat era unul dintre principalii suspecţi în cazul jafului din Pasul Gutâi. Ioan Ursuţ a fost implicat în jaful din septembrie 2009 din Pasul Gutâi, unde o maşină de transport valori a fost atacată de mai multe persoane.
Ioan Ursuţ, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit spânzurat vineri, în grupul sanitar al camerei de deţinere.
Înainte de comiterea jafului din Pasul Gutâi, Ursuţ a mai fost condamnat pentru omor şi tentativă la această infracţiune, el evadând de trei ori din închisorile suedeze şi o dată din Italia.
În acest caz a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul.