Antena 3 CNN Actualitate Un deținut a făcut o obsesie pentru șefa de secție din penitenciar. După eliberare, a început să o urmărească peste tot

Un deținut a făcut o obsesie pentru șefa de secție din penitenciar. După eliberare, a început să o urmărească peste tot

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 09:02 15 Iul 2021 Modificat la 09:02 15 Iul 2021
o_1fakc1tc9d1lco710lp11s5ev2b.jpg
Sursa foto: Hepta

Un fost deținut de la Penitenciarul Brăila a fost trimis în judecată, sub acuzația că a hărțuit un ofițer cu funcție de conducere în cadrul închisorii. 

Bărbatul de 31 de ani a ajuns inițial după gratii în toamna anului 2019, când a fost condamnat la doi ani și trei luni închisoare într-un dosar de loviri și alte violențe. Încarcerat în Penitenciarul Brăila, a fost repartizat să execute pedeapsa în secția condusă de o femeie ofițer, potrivit Libertatea.ro.

Pe perioada detenției, sub diverse pretexte, deținutul a formulat în mod repetat cereri de audiență către conducerea penitenciarului, respectiv la șefa secției. 

La ultima audiență, acordată pe 14 aprilie 2020, bărbatul a căzut în genunchi în fața femeii ofițer și i-a spus că îi este dragă, declarându-i sentimentele pe care le are față de ea.

Șefa secției a întocmit o notă-raport cu privire la comportamentul deținutului, la care a anexat și declarațiile colegilor de cameră ai acestuia.

Din relatările acestora, reieșea că bărbatul de 31 de ani vorbea tot timpul despre cea care conducea secția de deținere, spunându-le că s-a îndrăgostit de ea și că „ar vrea afară să aibă o relație serioasă pentru că o iubește, deoarece nu poate trăi fără ea”. Deținutul le-a mărturisit colegilor că o va căuta pe femeie de îndată ce se va libera. 

S-a mutilat în închisoare când nu i s-a mai permis să o vadă

În urma acestei note, deținutul a fost mutat în altă secție, dar a continuat și de acolo să solicite să fie audiat de femeie. Numai că de această dată, cererile i-au fost refuzate. 

Deținutul a intrat în refuz de hrană, s-a automutilat, fiind consultat de psihologii închisorii. Pe fondul acestor manifestări, la începutul lunii iunie 2020 a fost mutat în cadrul Penitenciarului Tulcea. De acolo a fost eliberat condiționat pe 9 octombrie 2020. 

La scurt timp după eliberarea condiționată, pe 15 octombrie, în jurul orelor 16.00, știind că la acea oră femeia ofițer își termină programul, s-a prezentat la poarta Penitenciarului Brăila și a așteptat-o pentru a-i oferi o ciocolată și pentru a lua legătura cu ea.

„S-a apropiat de mașina persoanei vătămate, care se afla înăuntru, a deschis portiera, declarându-i acesteia că îi este dragă și că vrea să o vadă și că a suferit după ce a fost mutat de pe secția ei”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. 

Timp de mai multe luni, bărbatul a continuat să o urmărească pe angajata penitenciarului, urmărind-o în drumul spre casă, în trafic, fiind văzut de mai multe ori în preajma blocului în care aceasta locuia. De fiecare dată, încerca să îi atragă atenția și să o convingă de sentimentele lui.

După fiecare incident, poliția îl lua la secție, apoi îl lăsa să plece

După fiecărui incident, angajata penitenciarului a anunțat polițiștii la 112 sau direct prin dispeceratul Secției 3 Poliție.

De fiecare dată, un echipaj se deplasa la fața locului, îl găseau pe fostul deținut, îl conduceau la secție, unde se întocmeau procese-verbale și fișe de intervenție la eveniment și apoi era lăsat să plece. 

Femeia le-a declarat anchetatorilor că prezența bărbatului la locul de muncă și la domiciliul său „îi provoacă o stare de temere prin prisma statutului său de fost deținut, prin prisma infracțiunilor cu violență pentru care a fost condamnat, fiindu-i teamă pentru integritatea sa fizică, a familiei sale și a bunurilor”. Ea a precizat că de fiecare dată când iese din casă se uită insistent în toate părțile, de teamă că ar putea fi acostată. 

Condamnat la patru ani de închisoare, pentru hărțuire

În luna februarie a acestui an, procurorii au luat măsura controlului judiciar față de bărbatul pus sub acuzația de hărțuire, una dintre obligații fiind aceea de a nu se mai apropia de angajata Penitenciarului Brăila. 

Nici după luarea acestei măsuri, el nu a încetat să o hărțuiască pe femeie, astfel că pe 23 aprilie a fost arestat preventiv.

Trimis în judecată, și-a recunoscut faptele, solicitând să fie judecat prin procedura simplificată a acordului de recunoaștere. Drept urmare, Judecătoria Galați a dispus, pe 5 iulie, condamnarea sa la patru luni de închisoare în regim de detenție.

În plus a fost obligat ca timp de trei ani, după executarea pedepsei, să nu se mai apropie de femeia pe care a hărțuit-o.

Decizia instanței nu este definitivă. 
 

×
x close