Antena 3 CNN Actualitate Un deputat PSD, în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de restituirea ilegală a unor terenuri din Constanţa

Un deputat PSD, în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de restituirea ilegală a unor terenuri din Constanţa

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:59 27 Iun 2014 Modificat la 09:59 27 Iun 2014
Babus_Radu.jpg
Foto: cdep.ro
Dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de restituirea ilegală a unor terenuri din Constanţa aduce în faţa procurorilor şi un deputat. Este vorba despre Radu Babuş, fost director al Regiei Domeniului Public Constanţa, suspectat că a stabilit o valoare mai mică a unor bunuri scoase la vânzare.

Mai exact, este vorba despre terenul pe care se află cazinoul din staţiunea Mamaia. 
 
 
În acelaşi dosar este cercetat şi deputatul Radu Babuş, fost director general al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa. 

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că, de fapt, procurorii anticorupţie l-au chemat din cauza declaraţiilor făcute în urmă cu două zile, împotriva şefilor DNA. 
 
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în anul 2008 - alături de alte 36 de persoane, printre care şi funcţionari din Primăria Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai unor persoane îndreptăţite, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale, dar şi interpuşii cumpărători de terenuri - în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza.
 
Conform rechizitoriului procurorilor anticorupţie, prin aceste fapte ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro, dintre care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului, iar 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.
 

×
x close