S-a cutremurat litoralul miercuri noapte. Nu din cauza petrecăreţilor care profită de ultimele zile de vară. A fost cutremur la propriu. Unul de 3,7 pe Richter, la câţiva kilometri de Mangalia.
Seismul de mică adâncime s-a simţit până în Eforie şi Neptun, a avut loc la ora 22:59 şi s-a produs la o adâncime de patru kilometri adâncime, având epicentrul în Marea Neagră.
Din Mangalia, pâna în Eforie Nord, toate staţiunile de la sudul litoralului au simţit cutremurul.
Seismul a mişcat şi Limanu, Pecineaga, 23 august, dar şi câteva localităţi din Bulgaria.
Nu e motiv de panică, ţin să ne liniştească seismologii.
Chiar şi aşa, ne avertizează că în zonă ne putem aştepta la un cutremur de intensitate mai mare.