Antena 3 CNN Actualitate Un cunoscut artist, ridicat de polițiști și băgat în carantină la Constanța

Un cunoscut artist, ridicat de polițiști și băgat în carantină la Constanța

<1 minut de citit Publicat la 18:03 28 Mai 2020 Modificat la 18:03 28 Mai 2020
o_1e9dsush31buvmsv12bt1jab15dlb.jpg
Sursa foto: Facebook

În cartierul Boreal din Constanţa a fost descoperit de oamenii legii un cetăţean grec care trebuia să stea în izolare la domiciliu. Acesta a fost amendat şi trimis în carantină la Techirghiol.

La data de 27 mai a.c., în jurul orei 16.00, în timpul unor verificări efectuate în cartierul Boreal din Constanţa, lucrători din cadrul Poliţiei Locale Constanţa au identificat un cetaţean grec, care n-ar fi respectat măsura izolarii la adresa de domiciliu din municipiul Bucuresti.

Persoana în cauză a fost sanctionată contravenţional conform Legii 55/2020 cu suma de 1.000 de lei şi, ca masură complementară, s-a dispus carantinarea institutionalizată în cadrul Sanatoriul Balnear din localitatea Techirghiol. Este vorba de solistul de muzică grecească Nikolaos Papadopoulos, potrivit Adevărul.

 

×
x close