Poliția italiană l-a arestat marți, pe Giuseppe Mastini, un criminal condamnat pe viaţă, care a reuşit performanţa să evadeze pentru a şaptea oară dintr-o închisoare de maximă siguranţă din Italia.
Poreclit „Johnny ţiganul”, criminalul în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat temporar pentru bună purtare din închisoarea din Sardinia, când a dispărut, pe data de 6 septembrie.
Ministrul Justiției, Alfonso Bonafede, a mulțumit statului și poliției penitenciare pentru că l-a urmărit pe fugar prin Twitter
"Echipe de poliţie din Sassari, Cagliari şi Roma au participat marţi la capturarea sa la o fermă din apropierea oraşului Sassari. Mastini, care îşi vopsise părul blond în încercarea de a-şi ascunde identitatea, ar fi spus poliţiştilor că „a fugit din dragoste”, dar nu a dat alte explicaţii.", au precizat reprezentanţii ANSA Italia.
Mastini a fost mutat în închisoarea de maximă siguranţă din oraşul Sassari după ce a evadat dintr-o închisoare de lângă Savona în iulie 2017.
Politiştii l-au găsit ascuns în ţarcul cu oi. Era singur, neaînarmat şi nu a opus rezistenţă.
Proprietarul fermei, Lorenzo Panei, în vârstă de 51 de ani, a fost şi el arestat, fiind acuzat că a adăpostit un fugar.
Giuseppe Mastini, care a fugit pentru prima dată din închisoare în 1987, ar fi comis prima sa crimă la vârsta de 11 ani. După evadarea sa din 1987, a petrecut doi ani ascunzându-se, timp în care a ucis un ofiţer de poliţie, a răpit o tânără şi a comis zeci de spargeri.