Antena 3 CNN Actualitate Un copil de şase ani și tatăl său au murit după ce două autoturisme s-au izbit frontal în Bihor

Un copil de şase ani și tatăl său au murit după ce două autoturisme s-au izbit frontal în Bihor

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 11:36 25 Iul 2021 Modificat la 15:50 25 Iul 2021
ASFUI

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, pompierii au fost anunţaţi duminică dimineaţa în legătură cu producerea unui grav accident rutier pe DN 19, în localitatea Biharia.

Șapte persoane aflate în două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care s-a produs pe DN19, la intrarea în Biharia dinspre Oradea.

“Pentru salvarea victimelor Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a mobilizat de urgenţă la faţa locului patru echipaje de pompieri militari, cu autospecială de descarcerare grea, autospeciala de transport victime multiple, o ambulanţă tip B2 Smurd şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă precum şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. S-a solicitat, de asemenea, intervenţia elicopterului SMURD”, au anunţat reprezentanţii ISU Bihor.

Traficul rutier a fost deviat pe DJ 767 Cauaceu-Cetariu-Paleu-Oradea-Real2.

Polițiștii rutieri, efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

×
Etichete: accident Bihor Biharia
x close