Un caz grav a fost descoperit de medicii din Iaşi. Un copil de patru ani şi fratele lui de şase ani au ajuns la spital, unul drogat, celălalt în stare de ebrietate. Părinţii susţin că cei doi ar fi mâncat o plantă ciudată.
Copiii erau acasă în momentul în care li s-a făcut rău. Părinţii au chemat ambulanţa.
"La cel mai mare, tot prescolar, s-a confirmat intoxicaţia etilică, dar la cel mai mic a apărut o supriză de proporţii în sensul că era intoxicat cu metamfetamine", a declarat medicul Maricel Burlacu, purtător de cuvânt Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria Iaşi.
Poliţiştii şi asistenţii sociali au declanşat o anchetă şi vor să ştie cum au ajuns cei doi copii să bea alcool şi să consume droguri.
Părinţii copiilor au dat primele explicaţii. Ei susţin că au fost în vizită la nişte prieteni împreună cu copii, iar cei mici ar fi mâncat o plantă din curte şi s-au intoxicat. Le-au spus medicilor că vor aduce pentru analize suplimentare planta respectivă, însă nu au făcut acest lucru.