Consilierul judeţean PNL Braşov Adrian Maxim a fost reţinut, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov după ce ar fi fost prins băut la volan şi a refuzat recoltarea de probe biologice, apoi a influenţat un legist de la Serviciul de Medicină Legală Braşov să îi emită un document fals.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Monica Munteanu, consilierul judeţean Adrian Maxim a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind învinuit pentru infracţiunile de refuz recoltare probe biologice, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu, iar un medic legist de la Serviciul de Medicină Legală Braşov este cercetat în libertate pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu, conform MEDIAFAX.
Consilierul ar fi fost prins băut la volan, însă a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. El a luat apoi legătura cu un medic legist, dr. Octavian Jardan, pe care l-a influenţat pentru a-i emite un document fals din care să reiasă că ar suferi de "aichmofobie", adică fobie faţă de ace, obiecte ascuţite şi tăioase, acesta fiind motivul pentru care ar fi refuzat să i se recolteze probe biologice.
Cazul consilierului este legat de un alt dosar similar, de săptămâna trecută, când un alt medic legist din Braşov, dr. Sorin Iordache, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru luare de mită şi fals intelectual, fiind acuzat că a ajutat un braşovean să scape de dosar penal pentru infracţiuni la Legea Circulaţiei, iar un medic psihiatru, dr. Florin Popon, de la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, este cercetat în libertate pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.
Şi în acel caz, bărbatul pris băut la volan a obţinut prin intermediul medicilor un certificat medico-legal care atestă, în mod nereal, că acest ar suferi de fobie faţă de ace.