Antena 3 CNN Actualitate Un candidat la europarlamentare acuză: Am fost bătut ca ultimul câine de șase indivizi corpolenți

Un candidat la europarlamentare acuză: Am fost bătut ca ultimul câine de șase indivizi corpolenți

1 minut de citit Publicat la 21:25 17 Mai 2019 Modificat la 21:25 17 Mai 2019
o_1db3gknibutg1k9alma1bst105d8.jpg
foto: captura Antena 3

Candidatul independent la alegerile europarlamentare George Simion, alături de doi membri ai echipei sale de campanie, aflați la Cimitirul din Valea Uzului, au fost agresați și fugăriți de extremiști maghiari.

Citește și: Exces de putere. Declarații-șoc: Gașca lui Kovesi, relații în grup

George Simion s-a deplasat la Valea Uzului pentru că așa-ziși ”activiști anonimi” maghiari au învelit în saci de gunoi crucile a zeci de eroi români amplasate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor.

După incident, acesta a dat declarații la poliție.

"Din păcate, am fost bătut ca ultimul câine într-un câmp de șase indivizi corpolenți, extremiști maghiari, în centrul țării, practic. De ce am fost acolo? Pentru că am văzut știrile alarmante că saci de gunoi s-au pus pe crucile eroilor noștri.

:Și am vrut să văd dacă e adevărat - dacă trăim în România sau trăim în altă țară. M-am dus acolo să iau atitudine, pentru că acesta este și motivul pentru care candidez independent. (...)

Cer autorităților noastre să dea dovadă de responsabilitate și să-i identifice de urgență", a spus George Simion, într-o intervenție telefonică în emisiunea "Exces de putere", moderată de Adrian Ursu.

"Se simte în aer. adie un vânt de violență în general în România. Vedem această violență de limbaj dacă ne uităm în mediul online, dar nu numai, dar acolo cred că am văzut atâtea amenințări cu moartea în general și cu apeluri la Răscoala din 1907, furci și topoare, și fără ca politicienii care administrează acele pagini să intervină și să explice că nu așa se face într-o țară.

Nu este surprinzător că din când în când vedem, din nefericire, episoade de violență fizică. Dar, sub nicio formă, de aici la a arunca blamul pe UDMR sau pe toată comunitatea maghiară nu este de acceptat să facă cineva vreo astfel de speculație", a spus europarlamentarul ALDE Renate Weber.

×
Etichete: Exces de putere
x close