Conducerea spitalului şi poliţia încearcă să afle acum dacă acuzaţiile sunt întemeiate.
"Sesizarea a fost facută de asistenta-şefă şi medicul-şef al secţiei. Aceştia m-au înştiinţat că brancardierul a avut o purtare necuviincioasă. A fost găsit de către o asistentă aplecat asupra unei bolnave şi, când a fost întrebat ce face, acesta a răspuns că vrea să îi aranjeze lenjeria", a declarat managerul Spitalului de Urgenţă Craiova, Florin Petrescu.
Brancardierul nu avea însă, în atribuţii, să aibă grijă de bolnavi.
"Din punctul meu de vedere, brancardierul nu are ce căuta la patul bolnavului. A fost declanşată şi o anchetă disciplinară la nivelul unităţii medicale", a adăugat managerul unităţii sanitare.
Colegii bărbatului cred însă că este vorba despre o neînţelegere.
"Atât brancardierul, cât şi pacienta, erau complet îmbrcaţi şi comportamentul lui nu a avut niciun fel de conotaţii sexuale", a declarat Adrian Căpraru, poliţist.
După incident, brancardierul şi-a luat concediu medical şi s-a internat într-o clinică de psihiatrie.