Un bebeluş de trei luni, subnutrit şi bolnav de pneumonie, a fost lăsat să moară chiar de mama lui. Femeia a mai avut doi copii care au sfârşit în condiţii asemănătoare.
Femeia din judeţul Iaşi poate bate lejer orice record de cruzime, după ce şi-a lăsat cu bună ştiinţă fetiţa de numai trei lună să moară. Bebeluşul nu era hrănit şi suferea şi de pneumonie, dar asta nu a făcut-o pe mamă să cheme medicii.
Doctorii au intervenit abia când nu se mai putea face nimic. Copilul nu mai putea să respire şi nu a mai putut fi resuscitat.
Îngrozitor este că femeia nu este la primul caz de acest gen. Alţi doi copii ai femeii au murit în aceleaşi condiţii.
Fetiţa de trei luni se îmbolnăvise din cauza alimentaţiei proaste. Deşi făcuse şi pneumonie, părinţii nu dus-o la medic. Abia când copilul nu a mai putut să respire, aceştia au chemat ambulanţa. Medicii au continuat resuscitarea şi la spital, însă fetiţa a murit.
"Au mai fost două decese, tot mortalitate infantilă, ca urmare a faptului că acei copii au fost prost îngrijiţi", a declarat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.
Familia mai are alţi patru copii acasă, iar asistenţii sociali au deschis acum o anchetă să vadă dacă părinţii pot să-i crească.
Cei patru copii minori au fost duşi într-un centru de plasament unde vor sta până la finalizarea anchetei.